Anii se topeau în nisipul timpului, fiecare călătorie un nou strat adăugat peste sufletul meu de căutător. Mii de kilometri străbătuți, nenumărate limbi vorbite, fețe umane pe care le-am întâlnit și le-am uitat. Din vârfurile înghețate ale Tibetului până în inima fierbinte a Amazonului, am căutat. Nu doar o floare rară, nu doar un elixir, ci însăși esența, acea cunoaștere pură, Gnoza, care promitea să ridice vălul iluziei. Eram mai înțelept, mai puternic, mai bogat în cunoștințe adunate din biblioteci uitate și din șoaptele înțelepților. Adunasem zeci de cărți, manuscrise criptice și amintiri neprețuite, dar o singură dorință ardea în mine: să descopăr secretul nemuririi și, odată cu el, acea floare miraculoasă ce părea să fie cheia.
Pustiul mi-a arătat limitele trupului, dar munții mi-au revelat fragilitatea spiritului în fața măreției naturii. După peregrinările prin Orientul Mijlociu, unde am căutat elixiruri și manuscrise vechi, o nouă chemare m-a atras spre piscurile lumii. Auzisem povești despre mănăstiri izolate, adăposturi ale unor cunoștințe păzite cu sfințenie, și despre călugări ce trăiau dincolo de granițele timpului. Acolo, în Tibet, am crezut că voi găsi răspunsurile finale.
