Pustiul mi-a arătat limitele trupului, dar munții mi-au revelat fragilitatea spiritului în fața măreției naturii. După peregrinările prin Orientul Mijlociu, unde am căutat elixiruri și manuscrise vechi, o nouă chemare m-a atras spre piscurile lumii. Auzisem povești despre mănăstiri izolate, adăposturi ale unor cunoștințe păzite cu sfințenie, și despre călugări ce trăiau dincolo de granițele timpului. Acolo, în Tibet, am crezut că voi găsi răspunsurile finale.
Îngropat Sub Cerul de Gheață
Într-o călătorie spre o astfel de mănăstire, ascunsă printre crestele veșnic înzăpezite ale Himalayei, am fost surprins de o avalanșă. Un vuiet infernal, apoi întunericul rece și apăsător. Zăpada, o masă compactă și nemiloasă, m-a înghițit cu totul, transformând aerul într-o gheară de gheață în plămânii mei. Într-o astfel de situație, moartea este o certitudine. Am simțit cum conștiința începe să-mi alunece, cum corpul se predă frigului. Era un sfârșit inevitabil, mai ales pe munte, departe de orice urmă de civilizație.
Însă, un freamăt, o mișcare. Apoi, un câine, cu blana lui groasă acoperită de nea, a început să sape frenetic lângă mine. Într-un delir febril, am simțit niște mâini ce mă extrăgeau din mormântul alb. Un grup de călugări, cu fețe brăzdate de vânt și ochi plini de o bunătate neînțelesă, mă scoseseră din acea capcană mortală. M-au dus la mănăstirea lor izolată, un cuib de liniște și înțelepciune, agățat de o stâncă, parcă suspendat între cer și pământ. Acolo, am petrecut luni de zile, refăcându-mă, studiind textele lor sacre și învățând despre secretele longevității Taoiste, păstrate sub un jurământ de tăcere de mii de ani. Am înțeles că salvarea mea nu fusese un simplu noroc, ci o dovadă a faptului că o forță, un destin, sau poate acei “observatori” de care aflasem în Orient, vegheau. Aveam un scop mai mare de îndeplinit.
Jurămintele și Chemarea Plantei Rare
În acele luni de izolare, am făcut jurăminte solemne. Am promis să nu împărtășesc aceste secrete cu nimeni. Ele nu erau destinate maselor, ci doar celor care dovedeau o puritate a intenției și o dedicare absolută. Această cunoaștere nu trebuia să cadă pe mâini greșite.
Însă, chiar și în sanctuarul mănăstirii, un alt zvon mi-a gâdilat auzul. O poveste despre o floare rară, ce creștea doar în locuri izolate, atinse de o energie specială, protejate de secretele naturii și de entități nevăzute. Se spunea că această floare deținea o cheie nu doar a longevității, ci și a unei înțelegeri mai profunde a Țesăturii Fatalității.
Deși peripețiile mele asiatice fuseseră pline de revelații, nu reușisem să descopăr această floare rară. Totuși, șamanii și înțelepții pe care îi întâlnisem îmi șoptiseră despre tărâmuri îndepărtate, dincolo de oceane. Acestea erau indicii prețioase, puncte pe o hartă care încă nu se scrisese. Adevărul, îmi spuneau ei, nu se afla doar în Est. Răspunsul la cea mai mare întrebare a vieții, cea a nemuririi și a conștiinței, ar putea fi ascuns în alte colțuri ale lumii, în junglele necunoscute și printre vârfurile neexplorate ale unor continente încă puțin cartografiate. Și așa, chemarea a devenit mai puternică.