Privesc dincolo de fereastra bibliotecii mele, unde crestele Carpaților se înalță, tăcute și nemuritoare, asemenea adevărurilor pe care le-am căutat o viață întreagă. Aerul rece al dimineții poartă mirosul de pin și de mistere străvechi. Sunt Artemie Solomon. Un nume purtat de-a lungul secolelor, un nume care a văzut lumina în 1773, pe aceste tărâmuri sălbatice, nedomestice. Locul exact al nașterii mele? Un secret mai bine păstrat decât aurul. Unii spun că am apărut într-un conac ascuns, alții într-o colibă de lemn, sub o stea căzătoare. Adevărul este o oglindă spartă; fiecare fragmnet reflectă o altă posibilitate.
Copilăria și Șoaptele Vechi ale Pământului
Încă de la primii pași, am simțit o rezonanță ciudată cu pământul, cu pietrele și cu poveștile șoptite de bătrânii satului. Nu-mi doream jucării sau povești cu zâne, ci legende despre locuri uitate, despre spirite ale pădurilor și despre semnele cerești. Setetea mea de cunoaștere nu era o curiozitate obișnuită, ci o foame viscerală, o nevoie de a înțelege firele nevăzute care leagă lumea. Părinții mei, niște suflete rare, mi-au simțit ardoarea. Nu m-au îngrădit, ci mi-au hrănit această pasiune bolnăvicioasă. Mi-au adus cărți vechi, manuscrise îngălbenite, și învățători — bărbați și femei care păreau să fi pășit direct din paginile legendelor, cu ochi ce văzuseră prea multe și buze ce șopteau prea puțin. Ei mi-au arătat simbolurile ascunse în scoarța copacilor, în desenele covoarelor țesute de bunici și în contururile munților. Fiecare linie, fiecare spirală, părea să șoptească o poveste uitată, o cheie.
Călătoria Incompletă: Din Saloanele Vienei Spre Labirinturile Pragii
La vârsta fragedă a adolescenței, când alți tineri visau la bătălii și iubiri, eu visam la adevăruri interzise. Am părăsit meleagurile natale, dar nu pentru a mă stabili, ci pentru a mă pierde în marile centre intelectuale ale Europei. Viena m-a îmbrățișat cu filosofia ei rece, cu științele naturii care încercau să descompună universul în ecuații. Apoi Parisul – orașul luminilor și al umbrelor, unde m-am cufundat în tainele alchimiei, o știință-artă pe care mulți o considerau erezie, dar care pentru mine era o cale spre înțelegerea transformării fundamentale a materiei și a spiritului. Dar Praga… ah, Praga! Orașul de piatră, învăluit în ceață și în legende cu golem și vrăjitori. Acolo, în labirinturile de cărți prăfuite și sub bolțile catedralelor gotice, am descoperit manuscrise vechi, scrise în limbi uitate, și învățături oculte ce îți ridicau părul pe șira spinării. Erau fragmente de cunoaștere de la civilizații anterioare, de la maeștri ai căror nume nu mai sunt rostite.
Societățile Secrete: Întâlniri la Hotarele Realității
Nu a durat mult până când am fost atras de societățile secrete ce activau în umbra lumii oficiale. Acestea nu erau simple cluburi de domni plictisiți. Eră rețele complexe de minți excepționale: savanți rebeli, alchimiști ce visau la nemurire, filozofi ce disecau însăși existența. Ei nu căutau puterea lumească, ci o putere mult mai profundă: înțelegerea universului și accesul la adevărul absolut.
Am participat la întruniri clandestine în pivnițe umede din Viena, în mansarde prăfuite din Paris și în catacombe întunecate din Praga. Am stat la aceeași masă cu personalități a căror nume nu le voi rosti niciodată, oameni a căror existență era un secret, dar a căror influență se simțea în șoaptele istoriei. Am fost inițiat în loji masonice unde se discuta despre arhitectura divină, în grupări alchimice ce căutau piatra filozofală nu doar în plumb, ci și în conștiință, și în societăți iluminate ce visau la o umanitate trezită.
Am asistat la ritualuri secrete, la ceremonii ce invocau forțe de dincolo de înțelegerea comună. Am descifrat coduri criptate, fiecare simbol o poartă spre o altă piesă a puzzle-ului. Am studiat simboluri străvechi – spirale, noduri, ochi – ce păreau să pulseze cu o energie latentă, preluată din civilizații uitate. Eram martor la experimente alchimice care transcendeau știința vremii, transformând nu doar metale, ci și percepții. Am ascultat dezbateri filozofice ce puneau la îndoială însăși esența vieții și a morții, a realității și a iluziei.
Prin aceste societăți secrete, am avut acces la informații și cunoștințe ce nu erau disponibile publicului larg. Am consultat biblioteci secrete, adăpostite în spatele pereților falși, pline de manuscrise rare, scrise de mâini demult descompuse. Am participat la experimente ce depășeau limitele științei convenționale, atingând ceea ce mulți ar numi magia sau erezia. Am fost un căutător neobosit, un explorator al tărâmurilor interioare și exterioare, un spirit liber ce a refuzat să se supună dogmelor și prejudecăților vremii. Fiecare descoperire mă trăgea mai adânc, revelându-mi nu doar secrete, ci și o rețea de control invizibilă, o Țesătură a Fatalității ce guverna din umbră. În Orientul Mijlociu, căutarea unui presupus elixir mi-a deschis ochii spre o conexiune mult mai veche, spre o forță pe care abia acum o înțelegem în deplinătatea ei.
Și totuși, chiar și după secole, simt că abia am zgâriat suprafața. Adevărul este un labirint fără sfârșit, iar fiecare răspuns naște o mie de întrebări noi. Dar sunt pregătit. Am fost pregătit mereu.